Totul a început
dintr-o întâmplare,
Când tu erai al
vieții călător
Fără să vrei, te-a
prins al meu decor
Și amândoi pozam
fără-ncetare.
Tot pe neprins de
veste timpul ne trecea,
Iar lumea îmi părea
tot mai frumoasă.
În ochii tăi vedeam
marea albastră
Și farul ei cum
viața-mi lumina.
Deodată, totul s-a
distrus.
Și am rămas...iubire
neîmplinită
Aș fi dorit atât să îmi
fi spus:
Nu vreau să-mi fii
nefericită!
Aș fi dorit să îmi
vorbești,
Să-mi spui că totu-i
de moment,
Că nu dorești să mă
iubești
Și că într-o zi vei
fi absent.
N-ai vrut să-mi spui
Sau...n-ai știut
Că-n acea zi
numaidecât vei dispărea,
Iar după tine, golul
absolut,
Distrugător, va umple
viața mea.
Că-n ochii tăi nu va
mai fi marea albastră
Și tot ce-a fost se
va uita ușor,
Lumea nu va mai fi așa
frumoasă
Și vor fi toate,
clipe doar de dor.
Singură, în urmă când
privesc
Și mă gândesc
fără-ncetare
Cât am putut să te
iubesc
Și cât te voi mai
iubi, oare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu